Oferte Crăciun și Revelion 2015. La Sinaia, una dintre cele mai căutate stațiuni românești pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, prețul unei vacanțe de Crăciun la un hotel de patru stele pornește de la 1.380 de lei pentru trei nopți de cazare în cameră dublă cu cină festivă pentru două persoane în seara de Crăciun și ajunge până la 3.000 de lei pentru cinci nopți de cazare într-un apartament.
Pachetele turistice includ cazare, mic dejun în sistem bufet suedez și cina festivă de Crăciun, care este calculată la 250 de lei de persoană. Turiștii pot însă renunța la cina festivă, banii fiind scăzuți din prețul pachetului turistic. Hotelul a pregătit colinde și cadouri pentru seara de Ajun, spectacol de muzică populară, iar familiile cu copii îi pot lăsa pe cei mici, de Crăciun, într-un spațiu de joacă special amenajat unde pot servi masa, având un meniu adaptat lor, totul pentru 100 de lei. De asemenea, turiștii au acces la jacuzzi, piscină, saună uscată sau umedă și la sala de fitness.
Tot la Sinaia, un alt hotel de patru stele are o ofertă de Crăciun de 1.430 de lei pentru o cameră dublă, fiind incluse patru nopți de cazare, mic dejun în sistem bufet suedez, dejun festiv de Crăciun, program artistic, cină în seara de 26 decembrie cu program artistic.
Cei cu un buget mai mic pot alege hotelurile de două sau trei stele, unde prețurile scad considerabil. Astfel, la un hotel de trei stele din Sinaia un pachet turistic cu trei nopți de cazare cu mic dejun și cină festivă de Crăciun costă 375 de lei de persoană, iar cei care vor să petreacă patru nopți vor plăti 500 de lei de persoană. Gazdele vor pregăti pentru cina de Crăciun gustare tradițională cu slănină, jumări, tobă, dar și sarmale cu mămăligă și pomana porcului. Ca desert se va servi cozonac, iar vinul ales pentru oaspeți este românesc.
La un alt hotel de trei stele camera dublă pentru patru nopți costă 1.040 de lei, oaspeții primind și mic dejun, dejun festiv de Crăciun și cina în sistem bufet în 26 decembrie, cu program artistic.
La fel ca și anii trecuți, și anul acesta cele mai ieftine și cele mai căutate sunt vilele și pensiunile. La Sinaia, acestea pot fi închiriate de grupuri de persoane, sau în același regim ca hoteluri. Vilele care pot fi închiriate în întregime și care au de obicei între 10 și 20 de locuri de cazare au fost în mare parte închiriate de grupuri de turiști care de mai mulți ani obișnuiesc să facă acest lucru.
Cei care nu merg la munte cu grupul de prieteni și care nici nu au un buget foarte mare găsesc, pentru Crăciun, cazare la prețuri sub o sută de lei de persoană. O pensiune de trei margarete, spre exemplu, închiriază camere cu 65 de lei de persoană pe noapte în perioada Crăciunului. Cei care aleg un pachet de patru nopți de cazare vor plăti 260 de lei de persoană. Copiii sub șase ani au gratuitate, iar turiștii care vor să facă o rezervare la această pensiune trebuie să plătească un avans de 30 la sută.
În Bușteni, hotelierii au pregătit pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopți de cazare cu prețuri care pornesc de la 485 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare într-o cameră cu trei paturi și ajung la peste 1.000 de lei de persoană pentru cinci nopți de cazare într-un apartament. Pachetul turistic include mic dejun și cină în ajunul Crăciunului, iar turiștii au posibilitatea să asiste la tăierea porcului, să facă foc de tabără și să primească colindători. Gazdele spun că la hotel va veni și Moș Crăciun cu daruri pentru copii, în timp ce adulții vor beneficia de program artistic la cina festivă de Crăciun. La acest hotel copiii de până la șase ani au gratuitate, cei cu vârste între 6 și 12 ani plătesc jumătate din pachetul turistic, iar copiii peste 12 ani plătesc integral.
Proprietarii de vile din Bușteni preferă să închirieze vilele unor grupuri organizate. Astfel, o vilă cu o capacitate de 18 locuri de cazare se închiriază cu 50 de lei pe noapte de persoană, pentru minimum trei nopți. O altă vilă poate fi închiriată unui grup de opt persoane, tot pentru cel puțin trei nopți, la prețul de 1.920 de lei, proprietarul cerând același preț și dacă numărul turiștilor este mai mic de opt. La astfel de vile turiștii trebuie să-și asigure mâncarea și băutura.
Oferte Crăciun și Revelion 2015. Încă mai sunt locuri libere la prețuri accesibile în stațiunile de pe Valea Prahovei
Astfel, o pensiune de trei margarete din Sinaia are în ofertă un pachet turistic de minimum patru nopți de cazare la prețul de 176 de lei de persoană pe noapte, aproape triplu față de prețul pentru Crăciun, însă poate fi considerat unul foarte bun comparativ cu alte oferte. În momentul rezervării turiștii trebuie să plătească jumătate din preț. Cei care doresc să petreacă Revelionul în vilă, pot opta pentru masa de revelion și prânzul din prima zi a anului pentru care vor plăti 250 de lei. La jumătatea lunii decembrie, mai mult de jumătate din locurile de cazare de la această pensiune sunt închiriate, însă cei care nu au ales încă unde vor petrece Revelionul mai găsesc câteva camere libere.
Cu cât condițiile de cazare sunt mai bune, cu atât prețurile cresc, astfel încât o vacanță de Revelion care include cinci nopți de cazare la un hotel de patru stele din Sinaia poate ajunge la peste 8.000 de lei de persoană.
De altfel, majoritatea a hotelierilor dublează sau chiar triplează tarifele în perioada Revelionului față de cele practicate de Crăciun. Astfel, la un hotel de trei stele unde vacanța de Crăciun a costat puțin peste 1.000 de lei pentru patru nopți de cazare, de Revelion un pachet turistic similar ajunge să coste 3.000 de lei.
La hotelurile de patru stele din Sinaia o vacanță de patru nopți costă 3.500 de lei pentru o cameră dublă, prețul incluzând cazare cu mic dejun bufet suedez, cină bufet suedez pe 30 decembrie cu program artistic, cină festivă de Revelion „cu program artistic special susținut de artiști celebri”, după cum se arată pe site-ul hotelului, precum și cină festivă pe 1 ianuarie cu program artistic.
Un alt hotel de patru stele a pregătit pentru turiști pachete care includ între trei și șapte nopți de cazare, cină festivă, program artistic, petrecere, acces la SPA, tombolă cu premii constând în vouchere, prețurile pornind de la 3.550 de lei pentru trei nopți în cameră dublă și ajungând la aproape 6.000 de lei, șapte nopți într-un apartament.
Una dintre cele mai scumpe oferte de Revelion la Sinaia este cea a unui hotel de patru stele, unde vacanța ajunge să coste peste 9.000 de lei, preț care include cinci nopți de cazare într-un apartament, mic dejun, masă festivă de Revelion și a doua zi, dejun, cină cu specific românesc, open bar. Administratorii hotelului acceptă rezervări prin fax sau e-mail, iar plata serviciilor se face integral până la 15 decembrie. Turiștii dispuși să plătească acești bani trebuie să știe că în ultima zi a acestui an și în prima zi a anului viitor nu vor putea beneficia la hotel de room-service.
Oferte Crăciun și Revelion 2015. Oferte de spații pentru petrecere
Cei care au cazare, dar nu au unde să petreacă pe Valea Prahovei pot închiria un spațiu special pentru petrecere în incinta unui hotel. Respectiva unitate turistică închiriază, pentru aproximativ 3.000 de lei, un spațiu de aproximativ o sută de metri pătrați, în care încap 30 de persoane. Prețul include, pe lângă chiria spațiului, și o cină în sistem bufet suedez. În schimb, oaspeții vor trebui să-și aducă băuturi și sistem de sonorizare.
Trei nopți de Revelion la un hotel de trei stele din Bușteni costă de la 1.300 de lei de persoană și pot ajunge la câteva mii de lei, în funcție de unitatea de cazare și de facilități.
La fel ca și de Crăciun, vilele cu o capacitate de cazare de până la 20 de locuri se închiriază de Revelion unor grupuri de turiști. Astfel de vile sunt încă nerezervate în stațiunea Bușteni. O vilă cu opt locuri de cazare se închiriază pentru patru nopți contra sumei de 5.440 de lei. O altă vilă cu 18 locuri de cazare distribuite în cinci camere se poate închiria, pentru patru nopți, cu 7.200 de lei.
Operatorii din turism spun că, spre deosebire de alți ani, când în această perioadă a lunii decembrie cele mai multe locuri de cazare erau deja rezervate, anul acesta numărul locurilor libere este mai mare, deși prețurile practicate de hotelieri sunt comparabile cu cele din anii anteriori.